Cand m-am hotarat sa scriu, pentru prima data, despre spiritualitate, am tras aer adanc in piept si am inchis ochii. Am ramas asa cateva minute pana cand am simtit cum pacea si linistea imi coboara in suflet si in minte. Cuvintele-mi sunt prea simple, parca nu au puterea sa descrie acest cuvant care pentru mine, este de necuprins, cu mintea, ci doar de simtit cu inima.
Pentru mine spiritualitatea reprezinta simplitatea vietii, acea simplitate curata, pura, divina in care mintea si sufletul merg pe acelasi drum, tinandu-se de mana.
Traiesc spiritualitatea in zambetul si bucuria unui copil, in inocenta si puritatea sa, in fragilitatea si frumusetea unei flori, in culorile vii ale naturii care imi incanta sufletul, in ciripitul unei pasari in zbor, in valurile marii care parca-mi spala intreaga fiinta.
Spiritualitatea inseamna sa merg pe pamant, cu grija, caci fiecare pas al meu, este o mangaiere pentru el, iar privirea sa-mi fie vesnic indreptata catre cer, catre acasa, locul care imi umple sufletul de un dor nemarginit.
Cata spiritualitate exista in privirea celor doi indragostiti, in imbratisarea lor, in soaptele lor pline de dragoste, caci insasi Iubirea ce-i uneste isi extrage esenta din intreaga creatie, tranformandu-i din oameni in fiinte divine.
Vad spiritualitate in fiecare act de daruire si iubire neconditionata, in gandul bun si cuvantul care vindeca. In mana care ajuta pe celalalt sa se ridice, in mangaierea celui singur, in iertarea celui care a gresit, in ghidarea celui care si-a pierdut drumul, in binecuvantarea unui parinte daruita copilului sau.
Exista spiritualitate in rugaciunea spusa cu devotiune, din adancul sufletului, acea rugaciune care uneste sufletul cu sinele suprem.
Cred ca exista spiritualitate la baza oricarei religii si mai cred ca, indiferent de numele ce-l poarta, toate tind catre una singura, o singura mare religie, cea a Iubirii.
Iubirea este mostenirea noastra, a tuturor celor care mergem acum pe acest pamant, o mostenire ce ne inalta permanent, odata ce ne-am hotarat sa actionam intru implinirea sa.
Exact acesta mostenire transforma omul in fiinta divina, atotputernica, vesnic creatoare, fie ca noi sa ne reamintim cine suntem, fie ca noi sa gasim puterea sa onoram mostenirea noastra sfanta, atata timp cat vom calca pe acest pamant.
