Formarea ranilor si a mastilor.

Cand un copil se naste, el stie in adancul lui ca motivul pentru care se incarneaza este acela de a fii el insusi, trecand printr-o serie de experiente. De altfel, sufletul lui a ales dinainte familia si mediul in care se va naste, cu un scop foarte precis. Toti avem aceeasi misiune, venind pe lume: aceea de a trai o serie de experinte pana cand ajungem sa le acceptam si sa ne iubim pe noi insine trecand prin ele.

Atata timp cat o experienta este traita in non-acceptare, adica fiind judecata, in culpabilitate, teama, regret sau orice alta forma de non-acceptare, oamenii isi atrag fara incetare circumstantele si persoanele care ii fac sa retraiasca  acceasi experienta. Unii dintre ei, nu numai ca experimenteaza acelasi tip de eveniment de mai multe ori pe parcursul unei vieti, dar mai mult, trebuie sa se reincarneze o data sau de mai multe ori pentru a ajunge sa-l accepte in totalitate.

A accepta o experienta nu inseamna ca acea experienta este preferata noastra sau ca suntem de accord cu ea. Este vorba mai degraba de a ne acorda noua insine dreptul de a experimenta si de a invata prin intermediul a ceea ce traim.

Atunci cand omul isi da seama ca o experienta provoaca niste consecinte daunatoare, in loc sa-si reproseze ceva sau sa fie ranchiunos pe cineva, trebuie sa accepte pur si simplu faptul ca a ales acea experienta (chiar inconstient), pentru a descoperi ca nu a fost o miscare inteligenta pentru el. Isi va aminti de acel lucru mai tarziu. Astfel putem sa traim o experinta in acceptare. Din contra, va reamintesc, chiar daca spuneti “Nu mai vreau sa traiesc asa”o luati de la capat. Trebuie sa iti acorzi timpul de a repeta de multe ori aceeasi greseala sau experinta neplacuta, inainte de a ajunge sa ai vointa si curajul necesare pentru a te schimba. Oare de ce nu intelegem de la inceput? Din cauza ego-ului nostru, alimentat de convingerile noastre.

Tot ceea ce traim in non-acceptare se acumuleaza la nivelul sufletului. Acesta, nemuritor fiind, revine mereu, sub diverse forme umane, cu tot bagajul adunat in memoria sa de suflet. Inainte de a ne naste, ne hotaram ce anume dorim sa reparam in timpul urmatoarei reincarnari. Aceasta decizie si tot ceea ce am acumulat in trecut, nu sunt inregistrate in memoria noastra constienta, respectiv aceea care apartine intelectului. De abia pe parcursul vietii ne vom da seama treptat de planul nostru de viata si de ce anume trebuie sa reparam.

Sa nu lasi ego-ul sa-ti joace feste, ego-ul care incearca adesea, prin toate mijloacele, sa ne faca sa credem ca am incheiat o situatie. Ni se intampla deseori sa spunem: “Da inteleg de ce celalalt a actionat asa”, pentru a nu fi necesar sa  ne privim pe noi insine si sa ne iertam. Se intampla sa acceptam o situatie sau o persoana fara sa ne fi iertat pe noi insine, sau fara ne fi acordat dreptul de a-i fi purtat pica celuilalt, sau de a fi resentimentari. Este important “ sa facem diferenta intre a accepta experinta si a se accepta pe sine”

Acesta acceptare este greu de facut, deoarece ego-ul nostrum nu vrea sa accepte faptul ca toate experintele dificile pe care le traim au ca unic scop sa ne arate ca si noi ne purtam in acelasi fel ca si ceilalti.

Ti-ai dat seama pana acum ca atunci cand acuzi pe cineva de ceva, acea persoana te acuza la randul ei, de acelasi lucru?

Am observat ca majoritatea copiilor trec prin urmatoarele 4 etape:

Dupa ce a cunoscut bucuria de a fi el insusi, copilul, in prima etapa a vietii, va cunoaste durerea provocata de faptul ca nu are dreptul de a actiona mereu asa, trecand astfel in cea de a doua etapa. Urmeaza apoi perioada de criza si cea de revolta, a treia etapa. Dupa aceea, in a patra etapa, pentru a-si micsora suferinta, copilul se resemneaza si ajunge sa-si creeze o noua personalitate pentru a deveni ceea ce vor ceilalti sa devina.

In timpul celei de a treia etape si celei de a patra ne cream mai multe masti (noi personalitati) pe care le folosim pentru a ne apãra impotriva suferintei trãite pe parcursul

celei de a doua etape. Aceste mãsti sunt în numãr de cinci si corespund celor cinci rãni

importante, trãite de fiinta umanã. In timpul numerosilor ani de studiu, am ajuns la

concluzia cã toate suferintele oamenilor pot fi concentrate in cinci rãni. Le mentionez aici, in ordine cronologicã, adicã in ordinea in care fiecare dintre ele apare in viata noastrã: respingere, abandon, umilire, tradare, nedreptate.

Aceste masti vor genera la randul lor masti specifice:

Rana de respingere creaza Fugarul.

Rana de abandon creaza Dependentul.

Rana de umilire creaza Masochistul.

Rana de tradare creaza Dominatorul.

Rana de nedreptate creaza Rigidul.

O mascã reprezintã un tip de personalitate, cu un caracter care ii este propriu, dat fiind cã s-au dezvoltat numeroase convingeri care vor influenta atitudinea interioarã si comportamentele acelei persoane. Cu cat rana este mai importantã, cu atat vom suferi mai mult, ceea ce ne va obliga sã purtãm mai des aceste mãsti.

Purtãm o mascã doar atunci cand vrem sã ne protejãm. De exemplu, in cazul in care o persoanã trãieste o nedreptate in urma unui eveniment, sau cand se judecã pe sine ca fiind  nedreaptã, sau cand ii este teamã de a fi judecatã ca fiind incorectã, va purta masca ei de rigid, adicã va adopta comportamentul unei persoane rigide.

Sã ne intoarcem la exemplul cu rana de la manã. Sã presupunem cã acea leziune te doare foarte tare, atunci cand cineva te atinge pe manã, chiar dacã rana este protejatã de pansament. Cand cineva te ia de manã, cu dragoste, iar tu tipi: “Au! Mã doare!”, poti sã-ti imaginezi cat de surprins este celãlalt. Oare chiar a vrut sã te rãneascã? Nu, deoarece dacã suferi atunci cand cineva te atinge pe manã, este din cauza faptului cã tu esti cel care a hotãrat sã nu-si ingrijeascã rana. Iar celãlalt nu este responsabil de durerea ta.

Este la fel pentru toate rãnile. Sunt foarte multe situatiile in care credem cã suntem respinsi, abandonati, trãdaþi, umiliti, sau tratati intr-un mod injust.

In realitate, de fiecare datã cand ne simtim rãniti, ego-ul nostru este cel care vrea sã creadã cã celãlalt este rãspunzãtor. Practic, incercãm sã gãsim un vinovat. Cateodatã, hotãram cã noi suntem cei vinovati, cand, in realitate, nu e cu nimic mai adevãrat decat atunci cand il acuzãm pe celãlalt. Stiti cã, de fapt, in viatã nu existã persoane vinovate: ci doar persoane suferinde.

Acum stiu cã, cu cat acuzãm mai mult (pe sine sau pe ceilalti), cu atat se repetã mai mult aceeasi experientã. Acuzarea nu serveste decât la nefericirea oamenilor. În timp ce,dacã privim cu compasiune partea umanã care suferã, evenimentele, situatiile si persoanele vor începe sã se transforme.

Este incurajator totusi sã stim cã, chiar dacã ne nastem cu anumite rãni ce trebuie vindecate, rãni ce sunt frecvent activate prin reactiile pe care le avem in fata celorlalti si a situatiilor din jurul nostru, mãstile pe care le-am creat pentru a ne proteja nu sunt permanente, existand metode vindecare pentru fiecare rana in parte, metode ce vor micsora treptat intensitatea acestor rani pana la disparitia lor, generand astfel o vindecare pe rand a corpurilor emotional, mental si fizic.”

Sursa: Lise Bourbeau – “Cele 5 rani care ne impiedica sa fim noi insine” , Editura Ascendent, 2006.