Nu cuvantul ce jigneste sau te injoseste este de vina
Nici caracterul sau firea celui ce o face
Nu plecarea celui pe care-l iubesti este de vina
Nici promisiunile lui desarte
Nu tradarea unui prieten bun este de vina
Si nici distanta care acum puternic va desparte
Nu singuratatea care te inconjoara este de vina
Si nici noptile pustii, cu luna plina
Nu palma primita in locul ce te doare e de vina
Si nici semnele ramase in suflet, dovezi ratacitoare
Nu, vina nu le apartine lor, ci tie, in intregime
Pentru ca umbli gol si te afunzi in adancime
Pentru c-ai uitat de rostul cuvantului iertare
Si ca in propria-ti fiinta e loc de acceptare
E mai usor sa fugi, sa te acuzi si sa te judeci permanent
Sa te transformi in propriu-ti oponent
Sa alegi sa fii victima unui destin nedrept
Uitand sa vezi, ca-n primul rand fata de tine, n-ai fost corect
Iti esti dator, tu suflete, sa-ncepti a te ierta
Bucata cu bucata, din propria-ti fiinta, sa-ncepi a imbratisa
Gand cu gand, fapta dupa fapta
Sa-ncepi sati vezi fiinta cea demult uitata
Sa inveti sa te accepti, asa cum esti, sa-nveti sa te iubesti
Uitandu-te in propriu-ti suflet, sa-ncerci sa ii zambesti
Si pentru tot ce-a fost, clipa de clipa, iertare sa ii daruiesti
Trecutul sa-l vindeci, pas cu pas, nu trebuie decat sa-ncerci
Caci nu esti singur, fiintele divine de-a pururi te-nsotesc
Ca esti copilul cerului iubit, cu drag iti amintesc
Ca a sosit momentul, sa vezi in tine creatia lui Dumnezeu
Si ca lumina, pace si iubire, in tine au existat mereu
Transforma-ti vina in iertare, si viata intr-o binecuvantare
Si nu uita vreodata, doar cei care au trait intr-adevar durerea
Pot descoperi in suflet, pe pamant si in ceruri, de-a pururi, mangaierea.
