Eclipsa de Luna si Luna Plina in Rac – 10 Ianuarie, ora 21:21 – ora Romaniei

Vineri, 10 Ianuarie, ora 21:21, ora Romaniei ne confruntam cu o Eclipsa de Luna in Rac pe gradul 20, o eclipsa care se formeaza prin alaturarea Nodului Nord Lunar din Rac care se afla in acelasi semn cu Luna Plina la gradul 8:26.

Momentul de Luna Plina in Rac de Vineri, 10 Ianuarie  2020, ora 21:21 se formează pe axa Rac – Capricorn, axa familiei si a carierei, la gradul 20 activând casele astrologice V – XI –  case care vorbesc despre iubire, creatie, idealuri si protectori. Ascendentul momentului se afla in semnul de pamant al Fecioarei.

Intrucat Racul guverneaza pieptul, plamanii, stomacul, ficatul si vezica biliara, din punct de vedere medical tot ceea ce faceti in cele 2 – 3 zile ale Lunii in Rac, respectiv de Joi, 9 Ianuarie, pana Sambata la pranz, 11 ianuarie pentru regiunile mentionate mai sus are un efect pozitiv, preventiv si de vindecare cu exceptia operatiilor chirurgicale in aceasta zona. Stomacul se poate sensibiliza usor in aceste zile, gaze, arsuri, de aceea este recomandata urmarea unui regim usor.

Luna plina in Rac alaturi de Nodul Nord in Rac ne reaminteste de dharma noastra, de menirea pe care o avem de implinit astfel incat evolutia noastra spirituala  sa atinga un maxim posibil pentru fiecare dintre noi.  Aceasta eclipsa de luna poate fi o bonificatie pentru noi daca suntem dispusi sa mergem in directia indicata de Nodul Nord, daca ne asumam lectiile si invatatura lui renuntand in acelasi timp la limitarile si atasamentele atat de inradacinate in noi indicate de Nodul Sud in Capricorn.

Nodul Nord in Rac versus Nodul Sud in Capricorn va cere de la noi curajul de a renunta la nevoia noastra de a controla oamenii, situatiile si mai ales relatiile din viata noastra astfel incat sa fie exact asa cum vrem noi sa fie, ne va solicita sa ne recunoastem si sa ne imbratisam propria vulnerabilitate, sentimentele de insecuritate, frica de a fi respinsi sau abandonati sau chiar teama de a fi incompetenti; vom fi indemnati sa lasam lumea sa ne cunoasca asa cum suntem, sa ne exprimam plenar propriile emotii si sa ne asumam raspunderea pentru ele, va trebui sa renuntam la identificarea cu starea de victima asumandu-ne puterea creatoare care vine doar din accesarea sinelui nostru.

A venit momentul sa ne uitam in trecut si sa constientizam care sunt acele amintiri care au nevoie de iertarea si iubirea noastra si, constienti de potentialul si originea noastra divina, sa ne rescriem propriile experiente.

Luna plina in Rac este extrem de puternica, Racul fiind semnul de domiciliu al acestei planete, menirea Lunii aici este sa hraneasca afectiv si emotional dar mai inainte sa vindece trauma, sa imbratiseze fiinta, sa sustina cresterea, sa mareasca empatia si sa amplifice intuitia, sa creeze sentimentul de siguranta si securitate maxima astfel incat fiinta sa constientizeze faptul ca doar sufletul este adevarata “casa” a fiecaruia dintre noi.

Nici o relatie de orice natura ar fi ea, nici o forma de atasament fata de lucrurile sau fiintele acestei lumi, nici o cariera sau forma de marire profesionala sau sociala, nimic din ce apartine acestei lumi nu ne va aduce suprema implinire, nu va compensa lipsa sau golul din fiinta noastra daca noi nu cautam inainte de toate legatura cu Divinul din noi. Toate sacrificiile pe care le-am facut pentru a fi iubiti si acceptati de catre ceilalti, toate eforturile facute pentru a ne fi recunoscuta valoarea si contributia, toata munca investita in functii sociale pentru a demonstra ca suntem buni si priceputi, toate compromisurile relationale doar din frica de a nu fi respinsi, toate mastile pe care le-am purtat pentru a fi conform lumii, toate acestea ne-au indepartat de propria menire, de propriul sine, de “sacrul” din noi.

Aceasta eclipsa ne indica drumul inapoi catre esenta, ne reaminteste drumul spre casa, catre eliberarea noastra si catre imensul potential care exista in fiecare dintre noi atunci cand ne raportam la exterior, la lume din adevaratul centru al fiintei noastre care este Sinele divin.

Opozitia Lunii in Rac cu Soarele in Capricorn activeaza axa afectiva V – XI, o axa care scoate in prim plan iubirea pe care o oferim versus iubirea primita, relatia cu un prieten, relatia cu un copil, cu un iubit, cu propria noastra “creatie” si ne indica faptul ca ne putem confrunta cu neintelegeri, conflicte intre dorintele si asteptarile noastre versus dorintele celuilalt, se poate naste o lupta a ego-urilor, a manipularii relatiei in numele iubirii. Lectia acestei opozitii ne indeamna sa invatam sa respectam libertatea celuilalt, sa invatam sa oferim iubire intr-un mod intelept in felul in care celalalt este dispus sa primeasca, sau sa oferim neconditionat daca simtim acest lucru, dar sa ne retinem in a crede ca stim ce este mai bine pentru celalalt impunandu-ne egotic propriul mod de a fii.

Trebuie sa manifestam grija si atentie in relatia cu prietenii deoarece pot aparea tensiuni si neintelegeri, relatia cu protectorii nostrii sau persoane care joaca rolul de sustinatori in viata noastra poate fi supusa unei analize sau poate fi modificata, modul in care intelegem si ne raportam la relatia cu maestrul nostru poate cunoaste schimbari, dar toate aceste confruntari au menirea sa repare si sa vindece daca ni le asumam in mod corect cu discernament, receptivitate si cu multa empatie specifica semnului Racului.

Luna Plina in Rac in casa XI ne soptete ca in ciuda tuturor sarcinilor si responsabilitatilor lumesti ne suntem datori fata de noi insine sa descoperim ce anume ne implineste, ne reaminteste de idealurile noastre, de visele noastre poate cele mai intime pe care nu le-am impartasit cu nimeni, de proiectele noastre de suflet pe care le-am abandonat pentru a face lucruri care pareau mai importante.

Aceasta Eclipsa de Luna in Rac ne ofera sansa propriei renasteri, apele primordiale ale Racului ofera cadrul necesar unei renasteri in spirit a celor dispusi sa recunoasca potentialul divin din ei insisi, incepand cu propria lor acceptare si iertare.

A venit momentul sa constientizam ca putem deveni creatorii propriei noastre vieti daca ne asumam  intreaga responsabilitate pentru ce se manifesta prin noi, bine sau rau, ca nu putem oferi celuilalt iubire decat daca ne-o oferim noua mai intai, nu putem cere autenticitate si adevar celuilalt daca adevarul nu si-a facut loc mai intai in fiinta noastra, nu putem cu adevarat sa onoram lumea exterioara decat atunci cand am invatat sa onoram sacrul din fiinta noastra inainte de toate.

Neptun in Pesti pe gradul 16 sustine din plin acest proces printr-un trigon benefic amplificand conexiunea noastra cu Divinitatea, prin empatie, intuitie, receptivitate marita, capacitati extrasenzoriale si abilitatea de a ne conecta mai profund la sinele nostru divin, suntem ajutati si sustinuti sa iertam trecutul si sa ne nastem din nou in deplina Iubire si Lumina Divina.

“Iubirea nu se naste in voi decat daca deveniți un cerc perfect, un Intreg multumindu-se cu sine, atunci iubiti tot ceea ce vine spre voi.

Fiecare persoana vine in aceasta lume cu un destin propriu, are ceva de indeplinit, ceva mesaj trebuie transmis, ceva munca trebuie sa fie dusa la sfarait. Nu esti aici accidental, esti aici intentionat. Exista un rost in spatele tau, Intregul intentioneaza sa faca ceva prin tine - Implineste-l!” -  Osho

 

Luna Noua in Capricorn si Eclipsa inelara de Soare – 26 Decembrie 2019, 07:12 – ora Romaniei

Asa cum ne-am obisnuit la fiecare moment de Luna Noua ne setam noi obiective, ne facem noi proiecte, ne pregatim pentru un nou inceput iar acum, acest inceput se afla sub auspiciile Capricornului, un semn de pamant al asumarii si al maturizarii.

Joi, 26 Decembrie – ora 07:12 – marcheaza momentul de Luna noua in Capricorn cat si Eclipsa inelara de Soare, invizibila in Romania. O Eclipsa de Soare are loc in momentul de Luna Noua atunci cand Soarele si Luna ocupa acelasi grad zodiacal in apropierea unui Nod Lunar.

Eclipsa inelara de Soare din data de 26 decembrie 2019 are loc in momentul de Luna Noua in Capricorn, cu Soarele si Luna ocupand acelasi grad zodiacacal, 4:07 Capricorn in apropierea Nodului Lunar Sud pe gradul 8:23 Capricorn.

O Eclipsa inelară apare atunci când Soarele și Luna sunt aliniate exact cu Pământul, iar diametrul aparent al Lunii este mai mic decât cel al Soarelui, din Soare se mai vede doar marginea, în formă de inel strălucitor ce înconjoară Luna întunecată.

Schimbarea generata de Eclipsa de Soare si de momentul de Luna Noua este o schimbare sortita in acord cu destinul fiecaruia dintre noi, faptul ca aceasta are loc in apropierea Nodului Lunar Sud inseamna ca poate veni cu o constientizare puternica, pe care nu o putem evita in domeniul de viata energizat cu scopul de a purifica, clarifica si restabili ordinea fireasca si echilibrul necesar evolutiei noastre. Eclipsa de Soare este un eveniment deosebit cu un puternic marcaj kamic, ea poate genera un nou inceput sau poate trasa o noua directie atat la nivel social cat si personal cu singura mentiune ca, acest inceput este posibil doar in urma unei recalibrari personale in acord cu cerintele Capricornului si ale casei I in acest caz.

Luna Noua in Capricorn din 26 decembrie este gazduita de casa I a acestui moment astral, casa unghiulara, a propriei noastre identitati, ceea ce presupune faptul ca individualitatea noastra va deveni obiectul propriei constientizari. Cine suntem sau ce am fost pana acum, ce ne reprezinta sau ce ne defineste cu adevarat sunt aspecte supuse acum unui puternic proces de constientizare cu o miza extrem de importanta iar Nodul Sud are misiunea de a arata exact locul unde doare, unde ne repetam la nesfarsit, unde tindem sa cream acelasi dezechlibru, unde continuam sa gresim din trecut si pana in prezent.

Nodul Sud in Capricorn in apropierea caruia se afla Luna Noua ne indica faptul ca vulnerabilitatea noastra vine din nevoia de a controla situatii sau oameni cu orice pret, de a stii exact ce trebuie sa facem sau sa spunem astfel incat sa ne pastram reputatia intacta, sa fim bine vazuti, apreciati si recunoscuti ca adevarati profesionisti in ce facem si ce suntem, astfel incat sa nu existe vreo critica la adresa noastra. Atunci cand manifestam din dezechilibrele acestui semn al Capricornului, devenim rigizi, reci si duri si nu ne ingaduim sa simtim deoarece percem emotiile ca pe o slabiciune, ne dezumanizam si suntem dispusi sa contruim imperii si sa sacificam tot ce este nevoie pentru a reusi, chiar si pe noi insine. Am tot platit tribut societatii/lumii in care am trait atat de mult incat “a fii cum trebuie” a ramas intiparit in noi si a devenit obisnuinta generand o gandire si un comportament aproape compulsiv, acela de a implini nevoile exterioare in detrimentul celor interioare, si toate astea le-am facut platind un pret enorm, acela de a uita de cine suntem si de propriul suflet.

In cazul de fata cu Nodul Sud in casa I in semnul Capricornului ne putem confrunta cu evenimente neasteptate precum o separare de lucruri sau oameni care nu ne mai sunt necesari in evolutia noastra, putem incheia niste relatii atat personale cat si profesioanale care nu ne mai sustin, putem fi fortati sa renuntam la anumite proiecte la care lucram dar care nu ne reprezinta sau putem realiza ca avem nevoie de o noua abordare a propriei noastre individualitati care sa fie in acord cu cerintele sufletului nostru.

Se naste momentul unui nou inceput pentru noi, este timpul sa ne cream o noua structura personala, sa ne reconstruim propria identitate avand ca centru propriul suflet sau mai bine spus propria esenta divina, a venit momentul sa incepem sa lucram la propria noastra fundatie asa cum Capricornul isi doreste dar cu aspiratii inalte, a sosit clipa in care ni se cere sa ne autodepasim caci suntem ajutati si sustinuti in a face. Sa nu uitam ca in momentul in care omul va face un singur pas catre Dumnezeu, Dumnezeu va face o mie de pasi catre el.

Folosind atuurile acestui semn de pamant al Capricornului ne putem organiza intr-un mod extrem de eficient, ne putem asuma raspunderea pentru cine suntem si dintr-o perspectiva spirituala, ne putem organiza eficient si administra resursele interioare si exterioare intr-o maniera responsabila si asumata, putem cultiva rabdarea, perseverenta si putem aspira catre a crea ceva durabil si in acord cu cerintele propriului suflet astfel incat sa putem deveni arhitectii propriei noastre vieti.

La cel mai inalt nivel Capricornul isi doreste sa aduca creatia cereasca pe pamant, asa cum este in Cer asa si pe Pamant, iar menirea noastra este sa devenim la nivel micro expresia manifestarii Marelui architect al Universului, care este fara indoiala Supremul Divin.

“Trebuie sa incerci necontenit sa urci foarte sus, daca vrei sa poti sa vezi foarte departe, Si merita sa incerci sa faci Totul in speranta ca vei putea odata sa intri in Imparatia sferelor celor inalte.                                                                                                           Du-te! Imbratiseaza Columna Infinirii (Coloana Infinitului) cu palmele mainilor deschise. Apoi, inaltandu-ti ochii, priveste-o si vei cunoaste, astfel, intr-adevar, Sinele cerului…”  (Constantin Zarnescu – Aforisme si textele lui Brancusi, Ed. Cartimpex Cluj, 1998)

Ascendentul acestui moment astral este in Sagetator care sustine procesul regasirii si revelarii propriei noastre identitati prin aspiratie, credinta si prin cultivarea acelui simt al binelui si al sacrului din jurul nostru iar propriul sau guvernator, Jupiter este in conjunctie cu Luna Noua ceea ce denota sustinerea si ajutorul divin pe care il primim acum pentru a incepe aceasta lucrare cu noi insine.

Acest moment de Luna Noua in Capricorn poate indica un nou drum pentru noi, cel autentic sau mai bine spus ne poate ajuta sa punem prima caramida la baza fundatiei propriei individualitati, ne poate sustine in a valorifica si a da o noua semnificatie lui A FII (casa I) atunci cand devenim creatorii propriei vieti si folosim cu intelepciune si discernamant A UTILIZA ( Capricornul), caci cu adevarat, ne indeplinim menirea atunci cand manifestam in mic ce Dumnezeu face in mare.

 

 

Luna Plina in Gemeni - Joi, 12 Decembrie

Lună Plină în Gemeni – 12 Decembrie, ora 07:12 – ora României

Momentul de Lună plină in Gemeni de Joi, 12 Decembrie  2019, ora 07:12 se formează pe axa Gemeni – Sagetator, axa Cunoasterii, a Comunicarii si a Studiilor , la gradul 19:52 activând casele astrologice I – VII –  case care puncteaza pe de o parte afirmarea personala si  initiativa proprie iar pe de alta parte relatiile sociale, in special parteneriatele. Ascendentul momentului se afla in Sagetator.

Intrucat Gemenii guverneaza umerii, bratele, mainile si partial activitatea plamanilor, din punct de vedere medical tot ceea ce faceti in cele 2 – 3 zile ale Lunii in Gemeni, respectiv de Miercuri, 11 Decembrie, incepand cu miezul noptii, pana vineri, 13 decembrie, aproape de miezul noptii pentru regiunile mentionate mai sus are un efect pozitiv, preventiv si de vindecare cu exceptia operatiilor chirurgicale in aceasta zona. Cei care sufera de reumatism pot intampina uneori dificultati in zilele lunii in Gemeni, si de vreme ce plamanii sunt si ei influentati partial, exercitiile de respirat pot fi foarte benefice acum.

Joi, 12 Decembrie, ora 07:12 marcheaza opozitia perfecta dintre cele 2 luminarii, Luna in Gemeni si Soarele in Sagatator, momentul de Luna Plina reprezentand confruntarea dintre energia solara amprentata de pozitivismul si spiritualitatea Sagetatorului si energia lunara amprentata de curiozitatea si nevoie de comunicare a Gemenilor.

Aceasta axa Gemeni – Sagetator reflecta relatia mentalului inferior cu mentalul superior, respectiv comunicarea mentala, curiozitatea, ratiunea si corelatiile logice ale Gemenilor cu intuitia, inspiratia si expansiunea catre marile idealuri ale Sagetatorului; este o axa a studiilor, a comunicarii, a calatoriilor, a evolutiei personale si a cresterii spirituale.

Este momentul cand verbul A Gandi, A se Informa, A Invata sta fata in fata cu A Intelege iar noi vom sta in spatiul dintre ele cautand punctul de mijloc astfel incat ce intelegem la un nivel mai profund sa devina baza pentru ce gandim, semnificatia si intuitia sa sustina gandirea si comunicarea de orice fel.

Luna in acest semn mutabil al Gemenilor este caracterizata de o dorinta vie de a-si extinde sfera experientelor personale prin cat mai multe tipuri de contacte umane si de absorbire a unui cat mai mare volum de cunostinte. Vom tinde in aceasta perioada sa fim usor aerieni, sa manifestam o curiozitate mentala si sa ne folosim de acel simt al mintii care clasifica in mod précis si analitic cunoasterea pentru uzul practic si personal. Cu Luna in Gemeni, reactiile noastre emotionale si instinctive vor fi destul de versatile si adaptabile.

Vom tinde sa ne implicam in cat mai multe activitati diferite in acelasi timp si nu vom accepta rutina stricta sau rigida iar fluctuatiile emotionale pot ajunge sa provoace agitatie si nervozitate. La nivel emotional vom cauta permanent o stimulare mentala care sa ne satisfaca setea de nou si de varietate, fie ca vorbim evenimente, persoane sau lucruri noi.

In contrapartea starii emotionale usor dispersate si diluate si prea mult indreptata catre exterior, Soarele din Sagetator nu-si va uita scopul primordial si anume Intelepciunea,  contopirea cu planul superior si accesarea unui nivel de constiinta mai inalt; Sagetatorul ne va pastra fiinta conectata la ideal, la nevoia manifestarii unei intelegeri superioare, catre o viziune mai extinsa si mai profunda, fie ca vom alege ca si mijloc pentru acest scop o calatorie, o practica spirituala, o initiere, un curs sau o carte deosebita.

Aceasta Luna plina activeaza casele unghiulare I – VII, casele lui Eu versus Tu, fortandu-ne intr-un fel sa ne gasim locul si rostul vis-ŕ-vis de celalalt si sa vedem daca acest celalalt, fie ca vorbim de o relatie, un parteneriat, un proiect, un proces este potrivit pentru noi. Axa I- VII este o axa cu precadere relationala iar acum ne putem confrunta cu adevarul din spatele relatiilor noastre, atat cu motivatiile cat si cu rezultatele alegerilor facute chiar de noi si tot acum avem puterea mentala de a percepe detaliile si nuantele cele mai fine; este posibil ca ce descoperim sa nu fie nici placut si nici usor dar va fii cu siguranta extrem de necesar pentru cresterea noastra.

Vom cauta sa descoperim nevoile, asteptarile, dorintele celuilalt astfel incat sa vedem daca le completeaza sau le confrunta pe ale noastre si este posibil sa facem acest lucru dintr-o pozitie usor superioara datorita energiei de foc a Sagetatorului care considera cateodata ca detine adevarul suprem. Putem tinde sa credem ca noi stim mai bine sau ca avem mai multa experienta decat celalalt dar ar trebui sa nu uitam totusi ca doar prin intermediul smereniei si al puritatii sufletesti vom putea sa fim autentici in analiza noastra.

Doar cautand sa fim corecti si detasati atat de fata de noi cat si fata de celalalt vom putea sa vedem daca ce am ales pana acum sa ne completeze ne onoreaza pe noi insine sau nu. Insa ce nu trebuie sa uitam este faptul ca ce se afla in fata noastra nu face cateodata decat sa oglindeasca ce se afla inlauntrul nostru, iar daca celalalt nu ne place si tindem sa-l criticam, se poate datora faptului ca exista o parte din fiinta noastra cu care nu suntem in deplina rezonanta dar pe care am acceptat-o din alte considerente care nu tin de nevoile sufletului cat de niste nevoi mult mai superficiale si mai lumesti. In interiorul nostru va trebui sa permitem armoniei si acceptarii sa se nasca si numai atunci exteriorul va deveni o reflectare luminoasa a interiorului.

“Reflectarea pe care o vezi in mine este de fapt reflectarea ta in mine.” Rumi

Ascendentul acestui moment de Luna plina este in Sagetator, ceea ce amplifica si mai mult  nevoia de spiritualitate si de o intelegere mai profunda a aspectelor care ne definesc cu adevarat, vom cauta sa ne descoperim permanent prin cursuri noi, prin experiente si aventuri pe care nu le-am incercat pana acum, prin stari inalte sau oameni cu un inalt nivel spiritual, prin calatorii care sa ne initieze in noi culturi sau civilizatii, prin manifestarea cat mai profunda a starii de libertate atat interioara cat si exterioara.

Vom manifesta optimism, ne vom lasa ghidati de un “ceva” inalt din interior, vom cauta binele, frumosul si vom lasa Bucuria sa ne patrunda adanc in suflet si mai ales vom cauta sa intelegem interactiunea dintre noi si ceilalti la un nivel mult ma profund decat pana acum astfel incat sa creem un Intreg intre sufletul nostru (Luna) si personalitatea noastra (Soarele).

“Bucuria este rugaciune. Bucuria este tarie. Bucuria este o mreaja a dragostei in care poti prinde sufletele. Cel mai usor daruieste cel care care daruieste Bucurie.” (Maica Tereza)

 

Luna Noua in Sagetator – 26 Noiembrie 2019, 17:06 – ora Romaniei

Marti, 26 Noiembrie 2019 – ora 17:06, ora Romaniei, marcheaza momentul de Luna Noua in Sagetator la gradul 4:03 si activeaza casa VI in harta acestui moment astral, o casa a muncii, a sanatatii si a serviciului in slujba celorlalti.

Asadar oriunde avem in harta natala gradul 4 in semnul Sagetator, acela este locul care ne va provoca acum sa invatam lucruri noi, sa incercam noi experiente, sa ne asumam un nou proiect in concordanta cu cerintele Sagetatorului.

Luna Noua in Sagetator ne umple sufletul cu entuziasmul debordant specific acestui semn de foc si ne pastreaza in permanenta miscare, suntem animati de idealuri mai mult sau mai putin inalte in slujba carora am vrea acum sa ne punem, ne implicam in tot felul de proiecte la locul de munca sau in timpul liber care ne pot largi orizontul cunoasterii, putem incepe cursuri care duc la perfectionarea noastra, putem pleca intr-o calatorie de suflet, un pelerinaj pe care ni-l doream demult.

Verbul caracteristic Sagetatorului este “A INTELEGE” iar el prinde acum contur in fiinta noastra, deoarece vom fi indrumati sa cautam a ne intelege propriul drum, propriul suflet si nevoile noastre sufletesti cele mai profunde; Pentru a simti implinirea si bucuria la modul cel mai autentic si mai pur, vom incerca sa ne intelegem propriile aspiratii si vom cauta drumul catre implinirea lor.

O poveste tare draga mie spune ca atunci cand Dumnezeu a creat cele 12 zodii, privindu-si copiii, s-a gandit oare ce le mai lipseste si, astfel a realizat instant ca au nevoie de o misiune, asadar fiii au pasit pentru a-si primi darul divin. Sagetatorului i s-a spus astfel:

 “Tu, Sagetatorule, tu ai misiunea de a-i face pe oameni sa rada caci atunci cand vor fi prinsi in mijlocul neintelegerii lor despre Mine si a Ideii despre Mine, ei vor deveni amari, posaci. Prin zambet le vei reaminti ca exista Speranta  si, prin intermediul sperantei, le vei intoarce ochii catre Mine. Vei atinge multe vieti chiar daca va fii doar pentru o clipa si vei cunoaste zbuciumul si nelinistea fiecarei vieti pe care ai atins-o. Tie, Sagetatorule, iti ofer darul Abundentei Infinite pe care sa o reversi pretutindeni, ajungand chiar si in cele mai intunecate colturi, iar acolo, Tu sa fii Lumina!”

Aceasta este si misiunea fiecareia dintre noi pe parcursul acestor 2 saptamani iar aceasta misiune este acum gazduita de casa VI a acestui moment astral, o casa care va cere de la noi o readaptare personala astfel incat sa ne descoperim modalitatea in care ne putem pune cel mai bine in slujba celorlalti, chiar daca asta poate insemna o criza a perceptiei sau chiar o revolutie a constiintei proprii.

Semnificatia fundamental a Casei a VI este aceea a cresterii personale, chiar daca aceasta crestere inseamna transformare sau schimbarea conditiei, este o casa care ne invata notiunea de serviciu si care se refera, de asemenea, la toate experientele vindecarii.

Cu Luna Noua in casa VI ni se cere sa fim gata pentru transformare si sa intampinam orice tip de provocare s-ar cere de la noi pentru a sustine aceasta transformare deoarece fix aceste momente de criza devin adevarate sanse pentru o metamorfoza reala si autentica.

Aspectul de inconjunctie care se formeaza intre Uranus din Taur si Luna Noua din Sagetator este un aspect extrem de tensionant si care cere de la noi un salt spiritual remarcabil intrucat inconjunctia este o energie de tipul totul sau nimic, este saltul cel mai necesar in acest moment pentru propia noastra evolutie in actuala existenta.

Uranus este mereu imprevizibil si ne va confrunta cu ceva ce nu cunoastem sau cu ceva la care nu ne asteptam, cu ceva concret, palpabil de care va fi dificil sa ne detasam sau, va scoate din propriul nostru psihic (Uranus se afla in Casa XII – casa psihica, de finalitate) acele limitari, acele frici, acele atasamente de natura materiala si emotionala de care ne tinem stransi cu indarjire si care nu fac altceva decat decat sa ne faca sa stagnam in zona de confort a propriilor noastre neputinte.

Din perspectiva spirituala discipolul trebuie sa fie mereu gata sa slujeasca si sa se supuna pentru ca serviciul asumat cu adevarat si cu devotiune reprezinta singurul tratament impotriva egocentrismului sau al propriului ego iar acum propriul nostru suflet este Maestrul nostru adevarat. Si, ce cere acum Maestrul de la propriul sau discipol?

Maestrul (Sufletul)cere discipolului sa constientizeze daca drumul pe care a mers pana acum, in special munca sau serviciul sau, este unul autentic in concordanta cu cerintele sufletului sau daca cumva s-a indepartat de el urmand sfaturile si dorintele mult prea superficiale, ale lumii, ale mediului, ale sale…. In slujba cui ne punem? In slujba ego-ului sau in slujba Sufletului/Maestrului?

Casa a VI vorbeste despre problemele de sanatate cu care ne putem confrunta, cu crizele de care ne lovim atunci cand ne incapatanam sa nu evoluam in directia ceruta de propriul suflet, ne arata propriile limitari, suferinte, frustrari si esecuri pentru ca scopul vietii este transformarea suprema a omului in Dumnezeu.

“Durerea reprezinta paznicul comorilor noastre nedescoperite… Oamenii nu reprezinta inca “Omul” complet. Ei inainteaza catre Maiestrie, catre utilizarea corecta a puterilor “umane”… Suferinta reprezinta taburetul divinitatii noastre”.  (Dane Rudhyar –  “Casele astrologice”)

Impregnati cu energia Sagetatorului, Maestrul (Sufletul) cere discipolului sa tina aprins focul Credintei si sa-si faca din Speranta sora, ii cere sa se puna in totalitate, cu devotament, incredere si bucurie in slujba divinului din el si sa mearga prin taramul transformarilor ca un invingator reamintindu-i ca, abilitatea de a rezista cu credinta vibranta si ferma testelor, va genera propria-i renastere devenind el insusi una cu Divinul din el.

“Te-ai nascut cu potential/ Te-ai nascut cu Bunatate si Incredere/Te-ai nascut cu Idealuri si Vise/Te-ai nascut cu Maretie/Te-ai nascut cu Aripi

Nu ai fost creat sa te tarasti, asa ca n-o face.

Ai aripi. Invata sa le folosesti si Zboara! “(Rumi)

 

Luna Plina in Taur - 12 Noiembrie 2019

Lună Plină în Taur – 12 noiembrie, ora 15:34 – ora României

Momentul de Lună plină in Taur de Marti, 12 Noiembrie  2019, ora 15:34 se formează pe axa Taur – Scorpion, axa posesiunilor materiale si a chestiunilor financiare, la gradul 19:51 activând casele astrologice I – VII –  case care puncteaza pe de o parte afirmarea personala si  initiativa proprie iar pe de alta parte relatiile sociale, in special parteneriatele. Ascendentul momentului se afla in Berbec. 

Momentul de Luna Plina are ca background confruntarea dintre energia  concreta si palpaila a Taurului pusa acum in slujba exprimarii propriei personalitati si nevoia de putere si de control a Scorpionului.

Intrucat Taurul guverneaza zona maxilarului si a gatului (incluzand aici dintii, urechile, laringele, faringele si corzile vocale cat si glanda tiroida), din punct de vedere medical tot ceea ce faceti in cele 2 – 3 zile ale Lunii in Taur, respectiv de Luni, 11 Noiembrie de la miezul noptii, pana joi dimineata, 14 noiembrie pentru regiunile mentionate mai sus are un efect pozitiv, preventiv si de vindecare cu exceptia operatiilor chirurgicale in aceasta zona. Curentul in zona gatului in aceasta perioada duce cu usurinta la intepenirea lui, de aceea un masaj al gatului si al umerilor in zilele acestea poate fi extrem de binefacator.

Fiind un moment al “recoltării roadelor”, un moment de maxim al unor acţiuni trecute, această Lună Plină ne ajuta să finalizăm acele acţiuni, proiecte, idei demarate în 5 Mai 2019 în timpul Lunii Noi în Taur. În calitate de stăpâni ai propriului nostru destin, a venit momentul să ne confruntăm cu succesul sau eşecul propriilor noastre alegeri. 

Aceasta pozitionare a Lunii Pline pe axa posesiunilor Taur- Scorpion aduce in prim plan interesul pentru valorile materiale ale Taurului, siguranta si satisfactia muncii fiind pentru el cele mai importante elemente dar si aspectele legate de putere, control, posesivitate si transformare ale Scorpionului. Se va simti o nevoie vitala de a ne preocupa de resursele noastre, de spatiul vital sau de propria casa si de procurare a tuturor elementelor necesare un trai stabil si sigur, punandu-se puternic accentul pe sintagmele “al meu” sau “imi apartine”.

Conexiunea noastra cu planul material este acum amplificata si trebuie sa ne observam atent reactia si atitudinea fata de bani sau propriile resurse pentru a evita o identificare gresita cu ele care nu ar conduce decat la o amplificare a ego-ului. Din nefericire incapatanarea si lipsa de flexibilitate specifica semnului fix al Taurului va necesita un efort suplimentar din partea noastra pentru a ne constientiza atasamentele, nevoia de acumulare, dorinta de confort atat fizic cat si emotional, posesivitatea sau teama de schimbare.

Totusi ce ar trebui sa retinem este faptul ca folosirea corecta si corespunzatoare a posesiunilor indiferent de natura acestora poate duce la implinirea si exprimarea constructiva a propriei noastre individualitati in raport cu societatea din care facem parte. Putem realiza cine suntem cu adevarat prin utliizarea corecta a ceea ce posedam atata timp cat o facem cu detasare si intelepciune, prin folosirea inzestrarilor native impreuna cu ce vom ajunge sa dobandim pe parcursul vietii. Ceea ce luna plina ne indeamna sa constientizam este faptul ca suntem liberi sa ne angrenam in acele actiuni care ne conduc catre acumularea de bunuri, proprietati sau resurse atata timp cat suntem capabili sa transformam toate aceste posesiuni in functie de scopul si menirea personala a fiecaruia; doar atunci cand vom transcede nevoia de “a avea” doar cu scopul hranirii propriului ego vom reusi sa accesam cele mai pure, mai curate si mai spirituale aspecte ale fiintei noastre care vor conduce inevitabil la descoperirea propriei naturi divine.

“Este frumoasă generozitatea celor care dau bani, dar cu adevărat generozitatea celui care iubește este dăruirea sufletului său. Dacă dai pâine în numele lui Dumnezeu, vei primi pâine în schimb; dacă îți dai viața în numele lui Dumnezeu, ți se va da Viață divină”. - Rumi

Opozitia dintre Soarele (in casa VII) si Luna (in casa I) ne indeamna sa cautam un echilibru, sa cautam sa armonizam nevoile sau cerintele celuilalt/celorlalti de la noi cu ceea ce simtim noi ca avem nevoie la modul cel mai autentic. Ce ar trebui totusi sa nu uitam este faptul ca intotdeauna exteriorul ne reflecta interiorul, asadar inainte de a condamna sau judeca asteptarile celorlalti de la noi ar fi bine sa aruncam o privire sincera in interiorul nostru si sa cautam acolo daca nu cumva noi insine am atras oamenii sau situatiile respective astfel incat anumite aspecte din noi sa fie scoase la suprafata pentru a fi vindecate.

 Tinand cont ca Mercur este acum in mers aparent retrograd si ca insoteste Soarele din Scorpion s-ar putea sa ne ingreuneze un pic mentalul si sa tindem sa fim mai degraba reactivi intr-o anumita situatie sau sa fim mai lenti in evaluarea corecta a problemei, de aceea ar fi indicat sa nu luam cele mai drastice decizii pana pe 20 noiembrie cand Mercur isi va relua cursul direct in Scorpion, mai ales ca acele decizii ne pot afecta parteneriatele, relatiile de colaborare, asocierile sau eventualele procese in care am putea fi implicati.

In schimb ce putem face este sa ne centram suficient in inima noastra, sa meditam cat putem de mult pentru a vedea daca lucrurile, relatiile sau dorintele cu care ne-am identificat pana acum, fie alese de noi fie de ceilalti, vin intr-adevar dintr-o cautare sincera a fiintei noastre de elevare sau, daca nu cumva ascund complexe, frici, atasamente, nesiguranta sau fuga de asumare a propriei meniri si identitati.

Indemnul Gradului sabian al Lunii Pline, respectiv gradul 20 Taur, este urmatorul:  “Fuioare de nori, ca niste aripi, se intind pe cer” – in unele momente poti avea senzatia ca esti purtat ca de vant prin evenimentele vietii, fiindca te-ai plasat sub influenta altora sau le-ai acordat altora responsabilitatea de a decide ce vei face tu. Nu uita ca este tot alegerea ta, pentru ca astfel ai prilejul sa cunosti si sa traiesti lucrurile fara sa te simti presat de raspunderea deciziei. Merita sa observi cat mai atent ce este in jurul tau si, poate la un moment dat vei simti nevoia sa-ti alegi singur drumul. (AdiM – Simbolurile Sabiene).

Aceasta luna plina este sustinuta de Saturn din Capricorn contrabalansand efectele retrogradarii lui Mercur, ceea ce va creste rabdarea, perseverenta si ne va conferi o oarecare maturitate si detasare in evaluarea corecta a lucrurilor sau situatiilor care ne definesc intr-un mod autentic .

De asemenea prin aspectarea pozitiva pe care aceasta luna plina o primeste din partea lui Neptun, putem beneficia de o senzitivitate marita, amplificare a perceptiilor subtile, o conectare mai profunda la mediul din jurul nostru si chiar o intuitie mult amplificata care ne va ajuta sa accesam mai usor anumite aspecte subtile din propria noastra fiinta. Singurul lucru pe care ar  trebuie sa-l avem in vedere este sa nu permitam totusi acestor simtiri sa ne conduca intr-o stare de transa, care sa ne faca sa evadam din prezent ci sa ramanem mai degraba conectati si atenti la scopul nostru si la revelarea a ceea ce este autentic si sacru in noi.

Prezenta Lunii in casa I a propriei noastre personalitati este despre nevoia sufletului nostru de a se cunoaste si de a se manifesta in deplinatate iar conjunctia cu asteroidul Vesta sustine acest proces indicand potentialul central pe care ar trebui fiecare dintre noi sa caute sa-l implineasca in mod constient devenind astfel ca o lentila prin care poate actiona Divinitatea, conferindu-ne putere, incredere, toleranta si daruire.

Vesta este acel minereu valoros din interiorul fiecaruia dintre noi care ne ajuta sa atingem abundenta interioara, ne indica mijloacele si resursele interioare pe care le avem la dispozitie pentru a ne gasi unicitatea, iar acum prin conjunctia cu Luna din Taur ne indica faptul ca cea mai importanta “resursa” a fiecaruia dintre noi suntem noi insine prin valoarea pe care ne-o dam in permanenta, valoare  pe care trebuie sa o raportam intotdeauna la cel mai inalt ideal personal si mai ales la ce este sacru in fiinta noastra.

“L-am cautat pe Dumnezeu si m-am gasit numai pe mine. M-am cautat  pe mine si l-am gasit numai pe Dumnezeu.” – Rumi.

 

:: Next >>