Formarea ranilor si a mastilor.

Cand un copil se naste, el stie in adancul lui ca motivul pentru care se incarneaza este acela de a fii el insusi, trecand printr-o serie de experiente. De altfel, sufletul lui a ales dinainte familia si mediul in care se va naste, cu un scop foarte precis. Toti avem aceeasi misiune, venind pe lume: aceea de a trai o serie de experinte pana cand ajungem sa le acceptam si sa ne iubim pe noi insine trecand prin ele.

Atata timp cat o experienta este traita in non-acceptare, adica fiind judecata, in culpabilitate, teama, regret sau orice alta forma de non-acceptare, oamenii isi atrag fara incetare circumstantele si persoanele care ii fac sa retraiasca  acceasi experienta. Unii dintre ei, nu numai ca experimenteaza acelasi tip de eveniment de mai multe ori pe parcursul unei vieti, dar mai mult, trebuie sa se reincarneze o data sau de mai multe ori pentru a ajunge sa-l accepte in totalitate.

A accepta o experienta nu inseamna ca acea experienta este preferata noastra sau ca suntem de accord cu ea. Este vorba mai degraba de a ne acorda noua insine dreptul de a experimenta si de a invata prin intermediul a ceea ce traim.

Atunci cand omul isi da seama ca o experienta provoaca niste consecinte daunatoare, in loc sa-si reproseze ceva sau sa fie ranchiunos pe cineva, trebuie sa accepte pur si simplu faptul ca a ales acea experienta (chiar inconstient), pentru a descoperi ca nu a fost o miscare inteligenta pentru el. Isi va aminti de acel lucru mai tarziu. Astfel putem sa traim o experinta in acceptare. Din contra, va reamintesc, chiar daca spuneti ?Nu mai vreau sa traiesc asa?o luati de la capat. Trebuie sa iti acorzi timpul de a repeta de multe ori aceeasi greseala sau experinta neplacuta, inainte de a ajunge sa ai vointa si curajul necesare pentru a te schimba. Oare de ce nu intelegem de la inceput? Din cauza ego-ului nostru, alimentat de convingerile noastre.

Tot ceea ce traim in non-acceptare se acumuleaza la nivelul sufletului. Acesta, nemuritor fiind, revine mereu, sub diverse forme umane, cu tot bagajul adunat in memoria sa de suflet. Inainte de a ne naste, ne hotaram ce anume dorim sa reparam in timpul urmatoarei reincarnari. Aceasta decizie si tot ceea ce am acumulat in trecut, nu sunt inregistrate in memoria noastra constienta, respectiv aceea care apartine intelectului. De abia pe parcursul vietii ne vom da seama treptat de planul nostru de viata si de ce anume trebuie sa reparam.

Sa nu lasi ego-ul sa-ti joace feste, ego-ul care incearca adesea, prin toate mijloacele, sa ne faca sa credem ca am incheiat o situatie. Ni se intampla deseori sa spunem: ?Da inteleg de ce celalalt a actionat asa?, pentru a nu fi necesar sa  ne privim pe noi insine si sa ne iertam. Se intampla sa acceptam o situatie sau o persoana fara sa ne fi iertat pe noi insine, sau fara ne fi acordat dreptul de a-i fi purtat pica celuilalt, sau de a fi resentimentari. Este important ? sa facem diferenta intre a accepta experinta si a se accepta pe sine?

Acesta acceptare este greu de facut, deoarece ego-ul nostrum nu vrea sa accepte faptul ca toate experintele dificile pe care le traim au ca unic scop sa ne arate ca si noi ne purtam in acelasi fel ca si ceilalti.

Ti-ai dat seama pana acum ca atunci cand acuzi pe cineva de ceva, acea persoana te acuza la randul ei, de acelasi lucru?

Am observat ca majoritatea copiilor trec prin urmatoarele 4 etape:

Dupa ce a cunoscut bucuria de a fi el insusi, copilul, in prima etapa a vietii, va cunoaste durerea provocata de faptul ca nu are dreptul de a actiona mereu asa, trecand astfel in cea de a doua etapa. Urmeaza apoi perioada de criza si cea de revolta, a treia etapa. Dupa aceea, in a patra etapa, pentru a-si micsora suferinta, copilul se resemneaza si ajunge sa-si creeze o noua personalitate pentru a deveni ceea ce vor ceilalti sa devina.

In timpul celei de a treia etape si celei de a patra ne cream mai multe masti (noi personalitati) pe care le folosim pentru a ne apăra impotriva suferintei trăite pe parcursul
celei de a doua etape. Aceste măsti sunt în număr de cinci si corespund celor cinci răni
importante, trăite de fiinta umană. In timpul numerosilor ani de studiu, am ajuns la
concluzia că toate suferintele oamenilor pot fi concentrate in cinci răni. Le mentionez aici, in ordine cronologică, adică in ordinea in care fiecare dintre ele apare in viata noastră: respingere, abandon, umilire, tradare, nedreptate.

Aceste masti vor genera la randul lor masti specifice:

Rana de respingere creaza Fugarul.

Rana de abandon creaza Dependentul.

Rana de umilire creaza Masochistul.

Rana de tradare creaza Dominatorul.

Rana de nedreptate creaza Rigidul.

 

O mască reprezintă un tip de personalitate, cu un caracter care ii este propriu, dat fiind că s-au dezvoltat numeroase convingeri care vor influenta atitudinea interioară si comportamentele acelei persoane. Cu cat rana este mai importantă, cu atat vom suferi mai mult, ceea ce ne va obliga să purtăm mai des aceste măsti.
Purtăm o mască doar atunci cand vrem să ne protejăm. De exemplu, in cazul in care o persoană trăieste o nedreptate in urma unui eveniment, sau cand se judecă pe sine ca fiind  nedreaptă, sau cand ii este teamă de a fi judecată ca fiind incorectă, va purta masca ei de rigid, adică va adopta comportamentul unei persoane rigide.
Să ne intoarcem la exemplul cu rana de la mană. Să presupunem că acea leziune te doare foarte tare, atunci cand cineva te atinge pe mană, chiar dacă rana este protejată de pansament. Cand cineva te ia de mană, cu dragoste, iar tu tipi: "Au! Mă doare!", poti să-ti imaginezi cat de surprins este celălalt. Oare chiar a vrut să te rănească? Nu, deoarece dacă suferi atunci cand cineva te atinge pe mană, este din cauza faptului că tu esti cel care a hotărat să nu-si ingrijească rana. Iar celălalt nu este responsabil de durerea ta.
Este la fel pentru toate rănile. Sunt foarte multe situatiile in care credem că suntem respinsi, abandonati, trădați, umiliti, sau tratati intr-un mod injust.
In realitate, de fiecare dată cand ne simtim răniti, ego-ul nostru este cel care vrea să creadă că celălalt este răspunzător. Practic, incercăm să găsim un vinovat. Cateodată, hotăram că noi suntem cei vinovati, cand, in realitate, nu e cu nimic mai adevărat decat atunci cand il acuzăm pe celălalt. Stiti că, de fapt, in viată nu există persoane vinovate: ci doar persoane suferinde.
Acum stiu că, cu cat acuzăm mai mult (pe sine sau pe ceilalti), cu atat se repetă mai mult aceeasi experientă. Acuzarea nu serveste decât la nefericirea oamenilor. În timp ce,dacă privim cu compasiune partea umană care suferă, evenimentele, situatiile si persoanele vor începe să se transforme.

Este incurajator totusi să stim că, chiar dacă ne nastem cu anumite răni ce trebuie vindecate, răni ce sunt frecvent activate prin reactiile pe care le avem in fata celorlalti si a situatiilor din jurul nostru, măstile pe care le-am creat pentru a ne proteja nu sunt permanente, existand metode vindecare pentru fiecare rana in parte, metode ce vor micsora treptat intensitatea acestor rani pana la disparitia lor, generand astfel o vindecare pe rand a corpurilor emotional, mental si fizic.?

Sursa: Lise Bourbeau - " Cele 5 rani care ne impiedica sa fim noi insine" , Editura Ascendent, 2006.

No feedback yet

Leave a comment


Your email address will not be revealed on this site.
(Line breaks become <br />)
(For my next comment on this site)
(Allow users to contact me through a message form -- Your email will not be revealed!)