Rugaciunea Sf. Efrem Sirul ? Rânduiala din Postul Mare

Adunandu-ti gandurile, cu smerenie mergi inaintea icoanei Domnului Hristos, si plecându-ti capul înaintea Judecătorului, zi acestea:

Doamne si Stăpânul vietii mele, Duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire si al grăirii în desert, nu mi-l da mie. (o metanie mare)
Iar Duhul curătiei, al gândului smerit, al răbdării si al dragostei, dăruieste-l mie slugii Tale. (o metanie mare)
Asa Doamne, Împărate, dăruieste-mi ca să-mi văd greselile mele si să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat esti în vecii vecilor. (o metanie mare)

Stihurile:

? Dumnezeule milostiv fii mie păcătosului. ( o închinăciune )
? Dumnezeule, curăteste-mă pe mine păcătosul. ( o închinăciune )
? Cel ce m-ai zidit, Dumnezeule miluieste-mă. ( o închinăciune)
? Fără de număr am gresit, Doamne iartă-mă. ( o închinăciune )

Stihurile se repetă de trei ori, cu 12 închinăciuni, iar apoi se rosteste din nou rugăciunea, cu închinăciuni la primele două strofe, iar la ultima cu metanie mare.

Această rânduială se face in toate zilele Postului celui Mare, afară de sâmbete si duminici, la toate slujbele bisericesti de peste zi, iar crestinii o adaugă la pravila lor de rugăciune, dimineata si seara. Cei mai evlaviosi si râvnitori, o pot rosti cu mintea si în alte momente ale zilei, câstigând astfel multă smerenie si mângâiere sufletească.

No feedback yet