Orgoliu

Atunci cand voi avea forta sa renunt la ego, voi avea curajul sa fiu eu insami.

Conform definitiei din dictionar, orgoliul este “parere foarte buna, adesea exagerata si nejustificata despre sine insusi, despre valoarea si importanta sa sociala, ingamfare, vanitate, suficienta, trufie”

Cu totii cunoastem intr-o masura mai mica sau mai mare ce inseamna orgoliul pentru ca nu de putine ori ne-am lovit de el in viata sau mai bine spus propriul nostru orgoliu  este cel care a lovit cu putere in adancul fiintei noastre. Intrebarea este de cate ori ne-am dat oare seama ca nu cel de langa noi este vinovat pentru durerea noastra ci orgoliul din noi insine este de fapt cauza neputintei de a trece peste esecul nostru?

Stiti oare ca oamenii orgoliosi sunt de fapt cei mai nefericiti oameni?

Mai stiti oare ca orgoliul vine de fapt dintr-o nevoie permanenta de a ni se acorda atentie, de a ne simti importanti, apreciati, laudati?

Cat de constienti suntem de faptul ca orgoliul ne modifica realitatea atat interioara cat si exterioara, determinand o permanenta neacceptare a ceea ce exista pentru simplul fapt ca nu coincide cu dorintele noastre?!

De cate ori, dintr-un orgoliu prostesc am refuzat sa primim sau sa daruim iubire sau iertare, de cate ori am refuzat sa acceptam persoanele sau  propriile experiente crezand ca meritam mai mult de atat si nu in ultimul rand de cate ori nu ne-am revoltat impotriva lui Dumnezeu acuzandu-l pentru suferinta noastra…

De cate ori, din orgoliu, ne-am incapatanat sa admitem ca am gresit sau am evitat sa spunem un simplu te iubesc persoanei de langa noi de frica sa nu parem slabi in loc sa realizam ca tocmai acele cuvinte rostite la momentul potrivit ne faceau intr-adevar puternici?

Orgoliul este cel mai batran pacat al fiintei umane, stare patogena cea mai grava manifestata atat la nivel de individ cat si de grupara umana determinand neacceptare, neiertare si razvratire sau razbunare.

Persoanele orgolioase sunt agresive, adoptand dictatura, impunerea prin forta, santaj, simt nevoia sa-si exercite puterea asupra altora cu orice pret, indiferent de consecinte, de fapt orgoliosii nu au puterea discernamantului binelui si al raului.

Victor Hugo spune ca orgoliul din noi este ca o forta a raului si atunci cat de mult rau lasam sa existe in noi si cu ce pret? Realizam oare ca ne autodistrugem atunci cand ne lasam prada orgoliului si implicit distrugem tot ce este frumos in jurul nostru pentru ca nu mai putem vedea cerul de intunericul din noi?!

Muschiul zice lacului: “Sa tii cont ca ti-am donat o picatura de roua” (R Tagore)

Cati dintre noi nu simtim adevarul de mai sus ca fiind un adevar propriu in multe din experientele noastre? Oare soarele ne-a cerut vreodata sa platim pentru lumina care ne permite sa existam si sa ne bucuram de viata?

Nu, n-a facut-o niciodata pentru ca lumina lui este cadoul lui pentru noi, chiar daca noi uitam sa-l apreciem, in schimb noi de cate ori am daruit ceva din toata inima fara sa asteptam sa ni se intoarca pentru ca asa ni se pare noua corect si sa nu ne suparam ulterior pentru ca nu am primit acel ceva?

Iata parerea Maestrului  O.M. Aivanhov despre orgoliu, poate ne va fi de folos:

“Întelepciunea, inteligenta, adevãrata inteligentã divinã, o posedã fiintele umile, cele care nu se încred numai în elucubratiile intelectului lor. Atâta vreme cât intelectul vorbeste, discutã, face zgomot si ocupã el singur tot locul, mentalul superior nu mai poate sã-si spunã cuvântul. Singur mentalul superior ne permite sã întelegem scopul divin pentru care omul a venit pe pãmânt si nu numai sã-l întelegem ci sã-l si realizãm. Lipsit de aceastã umilintã, care permite sã ne proiectãm dincolo de intelect, omul va trece mereu pe lângã esential. Doar atunci când va fi reusit sã reducã pretentiile nesãbuite ale intelectului, el va da mentalului superior posibilitatea de a se manifesta, si splendoarea universalã se va descoperi în fata privirii sale uimite.”

Acum, cã ati înþeles cât suntem toti de amenintati de orgoliu, luati-vã precautiuni pentru a nu fi atinsi: în fiecare zi încercati sã priviti în sus, sã vã comparati cu fiintele care vã depãsesc, Arhanghelii, Divinitãtile, si veti vedea cã nu sunteti mare lucru. De aceea în loc sã vã dati cu pãrerea asupra tuturor subiectelor spunând: ”Dupã pãrerea mea, este asa… În opinia mea…” încercati sã cunoasteti opinia stiintei Initiatice, a Marilor Maestri ai umanitãtii, întrebati-i cum vãd ei lucrurile pentru ca ei sã vã comunice lumina lor. Toti se însealã atâta vreme cât nu s-au dus sã-si verifice opiniile, modul lor de a vedea lucrurile, comparându-le cu Inteligenta Cosmicã. Istoria este cea care dovedeste cã dupã ani de zile se observã cã au comis erori mari”.

„Deci, iatã cea mai bunã metodã pentru a rezista orgoliului. stiind cã din cauza erorilor pe care le-ati putut comite în încarnãrile anterioare, aveti în aceastã existentã o inteligentã foarte limitatã si cã a vã baza pe ea însemneazã a vã lãsa pradã catastrofelor, trebuie sã cereti permanent pãrerea lumii divine. În fiecare zi obisnuiti-vã sã priviti în sus si sã spuneti: ”Iatã ce gândesc eu despre acest subiect, despre aceastã persoanã. Am oare dreptate? Luminati-mã”. În acel moment, nu numai cã nu mai puteti fi orgoliosi, dar primiti rãspunsuri clare si adevãrate si sunteti pe drumul cel bun. Sã nu credeti niciodatã cã ati atins perfectiunea, nu, voi mergeti doar pe drumul cãtre perfectiune. Trebuie sã fiti foarte atenti cãci atâta vreme cât nu ati ajuns încã în vârf, puteti încã sã vã înselati”.

Poate solutia in lupta impotriva orgoliului este tocmai acceptarea fiintei noastre ca parte  din intreg, din Dumnezeu  si implicit acceptarea persoanelor din jurul nostru ca parte din acelasi intreg ca si noi, partea divina din mine recunoaste partea divina din tine si atunci cum as putea sa te mai critic sau sa te mai judec….as judeca insasi creatia!!

Acceptandu-mi fiinta de lumina, imi accept toate lectiile si experintele pe care le primesc si inteleg ca ele sunt cele mai potrivite pentru evolutia mea aici pe pamant, fara ele n-as fi avut ocazia sa cresc, sa ma descopar pe mine insami, aleg sa renunt la critica, judecata, comparatie, neiertare, razbunare pentru ca toate sunt fetele egoului care se manifesta in mine, aleg sa fiu un pic mai mult decat egou in fiecare zi a vietii mele. Pas cu pas.

Stiu ca drumul e lung si nu e usor si ca vor mai fii momente in care voi simti ca duc o lupta fara de sfarsit dar mai stiu ca merita sa incerc pentru ca Dumnezeu nu cunoaste orgoliu atunci cand imi iarta fiecare greseala in parte, oferindu-mi in schimb iubire neconditionata.

Daca sunt parte din El oare nu se merita sa incerc sa fiu cine sunt cu adevarat?!! ….caci, cu adevarat cred,  sustinere divina exista in orice cale care ne apropie de casa.